Author Archives: delaunuscrie

Site-ul fashion-4u.eu este pe gustul femeilor

Femeile. Poate unul dintre cele mai semnificative cuvinte ce se regăsește, sub diferite forme, în orice lexic al oricărei țări. Un amalgam de semnificații, de ”simplități complicate”, de feeling-uri și trăiri, de la o extremă la alta. De obicei, interacțiunea și atenția lor sunt împărțite între prieteni, familie, animale de companie, muncă și colegi și multe alte lucruri ce țin de normalitatea din sfera lor. Dar ce facem atunci când ajungem la partea în care ele ating subiectul hainelor, al papucilor, genților sau accesoriilor? Ca bărbați, este greu să răspundem unei asemenea întrebări, fără să ne gândim la o posibilă provocare ce s-ar ascunde în spatele ei; să ne dăm cu părerea și totuși să nu jignim, să sfătuim și totuși să nu deranjăm principiile personale, să mergem la cumpărături și totuși să nu ne facem prea mult simțită prezența, cât despre capitolul ”răbdare” nici să nu mai vorbim.

”Cercetând” cum să mă sustrag de la activități de această natură, în ideea facilitării mersului prin magazine, am descoperit alternativa online. Cu siguranță cunoscută de oricine, poate de unii greu de luat în calcul, shopping-ul devine mult mai ușor de realizat atât pentru noi, bărbații, cât și pentru femei atunci când este făcut chiar din pat sau de la birou (iar aici fac referire la situația în care ea este cea care dorește să-și reactualizeze vestimentația).

Cuvinte cheie, precum haine online, pot fi cele care îi oferă femeii soluția la marea dilemă: ”ce papuci merg cu această rochie?” și, cum nu ne dorim femei nefericite, putem apela la magazine ce își desfășoară activitatea în cadrul virtual, iar dacă acestea oferă produse pentru a construi și accesoriza o ținută, este imposibil să nu furăm un zâmbet, o stare de bine. Ce poate fi mai frumos decât shopping-ul ce nu implică deplasarea de la domiciliu, oboseală sau timp?

Casa verde

Trenul alerga, printre dealurile cu paduri seculare de un colorit cald, ca intr-un tablou de Grigorescu. Cand am ajuns in oraselul in care locuia mama mea, era dupa apusul soarelui. Am parcurs drumul destul de repede si am ajuns la casa mamei. Mama a fost foarte bucuroasa sa ma vada.

A doua zi dimineata, dupa ce m-am trezit, m-am asezat cu obrazul lipit de fereastra dormitorului, pentru a privi cum vantul adie usor si frunzele incep sa cada una cate una. Era toamna, iar mirosul de gutui coapte imi gadila narile. Mama facea cea mai buna dulceata. Casa parinteasca era toata imbracata in iedera. Toti o cunosteau de Casa verde. Crizantemele din gradina, isi inaltau capetele trufase ca niste printese din alte timpuri. La un moment dat, mama a venit la usa si a batut incetisor.

– Esti treaza, draga mea?

– Da mama, i-am raspus eu.

– Am pregatit, ceva sa mananci. Vii? m-a intrebat ea.

– Desigur, mama. Vin imediat!

Si am plecat impreuna la masa. Am stat de vorba mult, am vorbit de una, de alta. In cele din urma, mama mi-a zis ca, de ceva vreme, se confrunta cu niste probleme. In bucatarie, la baie, i-au aparut niste gandaci care circula peste tot.

-Am fost la farmacie, am cumparat un spray si sunt mai agili, aspus mama.

-Mama, stai linistita! Si la mine acasa am avut ceva probleme si am apelat la o echipa de specialisti. Compania DDD este o firma dezinsectie si este una dintre cele mai bune din tara.

-Si pretul?

-Pe siteu-l lor, sunt afisate tarife dezinsectie si, te rog sa ma crezi, ca este foarte avantajos.

-Atunci, telefoneza-le!

Ii sun, iar vocea, de la celalalt capat, imi raspunde cu amabilitate. Le explic despre ce este vorba si stabilim o intalnire la mama acasa. Specialistul companiei se prezinta la ora stabilita, examineza locuinta cu profesionalism, atent la detalii si ne spune care sunt solutiile optime pentru rezolvarea problemei, intocmind un raport. Plecam de acasa si-i lasam sa-si termine treaba. Ne intoarcem a doua zi si vedem ca si-au facu treaba foarte bine. Mama este foarte multumita ca, acum, are casa fara gandaci si curata.

Pentru rezultatele rapide oferite, cat si pentru solutiile propuse, mama a recomandat Compania DDD si altor cunostinte, care se confrunta cu aceleasi probleme.

Mergem la munte

Vacanta de vara nu inseamna doar mare. Sunt persoane care prefera muntele din mai multe motive. Este mai racoare, se poate face si plaja, ne putem relaxa facand o drumetie, putem face un picnic in aer liber si se pot vizita locuri minunate cum ar fi Castelul Bran sau frumoasele orase Brasov sau Sibiu.

Cu ce trebuie insa sa ne echipam daca plecam la munte? In primul rand, trebuie sa nu nelipseasca o pereche de incaltari cat mai comode. De exemplu, o pereche de adidasi sunt tipul de incaltaminte potrivita pentru o excursie la munte. Ca sa avem parte de confort garantat, trebuie sa alegem adidasi de calitate, rezistenti si care sa ne lase piciorul sa respire. Calitate inseamna si brand de renume. Ca sa nu faceti o gaura in buget si totusi sa beneficiati de o pereche de adidasi buni, pe care sa ii purtati pentru mult timp, puteti apela la magazinul online Answear. Aici aveti mii de produse de gen, de la marci precum Adidas, Nike, Puma dar si tenisi Converse sau Vans. Preturile sunt accesibile si comanda va va veni direct acasa.

In valiza pentru munte mai puteti pune o pereche de pantaloni comozi si cat mai multe tricouri. Nu uitati sa aveti cu voi o geaca, deoarece vremea la munte este extrem de instabila. Acum este soare si in cinci minte va poate surprinde o ploaie scurta de vara. Si totusi, pentru ca, cu siguranta, veti avea parte si de zile insorite, nu uitati sa va luati o pereche de ochelari. Acestia trebie sa fie de calitate foarte buna. Puteti gasi ochelari de soare pe Answear, de la brand-uri de renume. Diferenta dintre o pereche de ochelari de firma si una de la coltul strazii o face lentila de calitate, cu protectie UV care va va asigura ca ochiul dumneavoastra nu va avea de suferit. Alegeti Answear si mergeti linititi la munte!

Soarele a asteptat sa-mi iau piscina

Adevarul este ca suport greu caldura sufocanta, de aceea iubesc anotimputile reci: toamna si iarna. Asa cum se spune ca iarna este anotimpul oamenilor bogati, fiindca ai nevoie de multe sa iesi cu bine in primavara: alimente, caldura, imbracaminte groasa, incaltaminte potrivita, vara devine suportabila, daca investesti in ea.

Sa nu avei impresia ca va ploua toata vara! Eu profit de zilele ploioase sa intru pe site-ul magazinului online Dwyn si sa-mi comand piscina sa imblanzesc vara incendiara.

Vreau o piscina dreptunghiulara si spatioasa, in care sa pot inota ca un peste si in care sa pot sta fara grija jumatatea calda a zilei.

Nu am gusturi deloc rele sau scumpe in materie de piscine. Piscina cu cadrul metalic Intex – Dreptunghiulara 220x150x60 cm corespunde 100% listei mele de dorinte deoarece:

-imi va fi livrata la domiciliu repede inainte sa inceapa iar soarele sa arda cu putere.

-nu costa mult. Se incadreaza in bugetul meu, adica sub 400 de lei

-pot schimba apa foarte des, sa ma asigur ca este 100% curata si familia mea va fi sanatoasa toata vara.

-sa fie usor de instalat, in mai putin de o ora, fiindca stiti cat de nerabdatori sunt copiii sa incerce un lucru nou si nu doresc sa ii aud plangand pe langa mine.

-materialele sa fie rezistenta si piscina sa fie utilizabila si la anul.

Evident ca sunt multe produse din magazin pe care mi le doresc si care participa la sporirea confortului din timpul verii sufocante.

Acum ma aflu la capitolul scris lista de cumparaturi fiindca produsele se dau si in rate si investind acum, voi avea asigurat confortul si vara urmatoare. Iata ce ar trebui sa am pentru ziua in care ne va fi iar dor de ploaie si ne vom satura de soare:

-umbrele de soare, sa citim la adapostul lor

-lazi frigorifice auto, sa avem racoritoare la purtator cand calatorim cu masina personala

-gratare cu capac.

Daca nu te pregatesti de zilele toride cand ploua si este racoare, atunci cand???

Procesul somnului și misterele acestuia

Știm că somnul este absolut esențial pentru activitățile noastre din timpul zilei, însă oamenii de știință nu au reușit să descifreze în întregime procesul somnului și misterele acestuia.

Toate visele au o însemnătate sau cel puțin așa se spune. Personal nu cred în acest lucru și mi-e mult mai bine să percep visele exact așa cum sunt ele, chiar dacă uneori sunt mai fericit în vis decât în realitate, dar nu aș vrea nici să se petreacă toate lucrurile rele pe care le-am visat. De exemplu, atunci când visezi că deții un business de succes, cum ar fi o spălătorie covoare sector 3, ești fericit, dar când visezi că pierzi pe cineva drag, lucrurile nu mai sunt deloc așa.

În timpul somnului creierul eliberează mai mulți hormoni importanți, celulele din creier sunt reparate, iar amintirile pe care le-ai format în timpul zilei sunt stocate unde trebuie.

De asemenea în funcție de vârstă oamenii au nevoie de un anumit număr de ore de somn:
• Nou-născuții de 16 ore pe zi;
• Copii între 3 și 12 ani de 10 ore de somn;
• Adolescenții între 13 și 18 ani de 10 ore;
• Între 19 și 55 ani ai nevoie de 8 ore;
• De la 65 de ani de 6 ore de somn pe zi.

Chiar dacă ne amintim sau nu feţele celor pe care i-am văzut, îi putem visa, creierul fiind incapabil să creeze feţe noi în timpul visului.

Ce preferi? Dansul sau muzica?

Dansul pentru mine înseamnă bucurie şi libertate. Mă simt bine atunci când dansez la o petrecere sau chiar în faţa oglinzii la mine acasă. Nu îmi este ruşine de corpul meu aşa că o mai pun pe sorămea să se uite la mine atunci când dansez. Nu că s-ar pricepe la dans, dar majoritatea copiilor spun exact ceea ce văd, rău sau bun. Ei nu se gândesc dacă e bine să zică sau nu ceea ce văd.

Am încercat să fac o coregrafie 4fun pentru spectacolul de sfârşit de an pentru liceu. Asta anu trecut. Dar m-am accidentat la genunchi şi n-am mai putut continua. M-am abiționat şi am repetat până mi-a ieşit, iar spectacolul a fost nemaipomenit. Pot spune că am ridicat sala în picioare.

Dansul a fost unul contemporan cu multe prize. Coregrafia a fost pură imaginaţie, desigur a mea. Ştiam melodia de dinainte şi atunci când o ascultăm îmi imaginam cum sunt pe scenă şi dansez. Cu toate mişcările şi prizele din mintea mea plus ceva din niște cărți ieftine am reuşit să fac o coregrafie reală în două săptămâni.

Nu credeam că voi dansa pe o scenă adevărată. Pe scenă doar am cântat, iar emoţiile au fost mai mari la dans, pentru că greșala ta poate afecta tot grupul. Este bine că n-am avut probleme de acest gen şi am zâmbit toată melodia şi chiar ne-am simţit bine. Păcat că nu am putut vedea reacţia publicului pentru că reflectoarele de pe scenă care băteau spre noi, făceau ca ceea ce este în faţa noastră să fie negru. Dacă ne chinuiam puţin vedeam primul rând şi primele două rânduri de la balcon.

Osciloscoapele – pentru o lume plină de vibrații pozitive

Multitudinea de echipamente electrice și electromencanice industriale din zilele noastre are nevoie constantă de testare, calibrare, control și depanare. Există o serie întreagă de instrumente utile iar printre acestea se află și multimetrele și osciloscoapele digitale.

Oscilații și osciloscoape

Trăim într-o lume a oscilațiilor. Există prea puține fenomene fizice, chimice sau mecanice fixe. Cele mai multe au un anumit ritm, o anumită ciclicitate, o creștere în intensitate urmată de o scădere în intensitate. Odată cu Revoluția Industrială, aceste fenomene au fost mai ușor de observat, de înțeles și de aplicat în practică datorită pasiunii și dorinței unor oameni de geniu de a crea o serie de instrumente capabile să transforme invizibilul în vizibil, palpabil, concret. Un astfel de instrument a fost și este osciloscopul. Iar de la osciloscopul analog, rudimentar la un osciloscop digital, adaptat zilelor noastre a fost doar un pas.

Utilitatea practică a osciloscopului digital

Osciloscopul digital este un instrument folosit în practică de electroniști, de cei care lucrează în industria auto și de medici care măsoară oscilațiile undelor electrice la nivelul inimii sau creierului. În medicină osciloscopul ne numește electrocardiograf daca este folosit pentru inimă și electroencefalograf daca analizează undele creierului.

Osciloscopul digital folosit în labortatoare, electronică sau medii industriale este un instrument portabil care urmărește amplitudinea unui semnal electric în timp. Pe ecranul lui se pot observa două axe: axa X pentru timp și axa Y pntru amplitudine. Acest instrument poate măsura frecvența și amplitudinea unui semnal electric în funcție de timp sau în funcție de voltaj. Frecvența și periodicitatea se măsoară în funcție de timp. Ecranul unui osciloscop digital este împărțit în diviziuni prin linii orizontale și verticale.

Pentru ca utilizarea să fie mai rapidă și mai ușoară, există instrumente integrate precum un osciloscop digital și un multimetru într-un singur aparat precis, compact, rapid și perfect calibrat. Pentru achiziționarea unui osciloscop digital de cea mai bună calitate se poate apela simplu și rapid la ARC Brașov, firmă care distribuie și comercializează o gamă largă de aparate de măsură și control pentru toate domeniile de activitate.

Osciloscopul digital

Un osciloscop digital nu doar măsoară ci și stochează date, ceea ce este extrem de util în practică. Datele sunt foarte importante pentru analiza în timp a progresului unui anume fenomen. Osciloscoapele digitale se folosesc în practică în multe domenii pentru că sunt o mulțime de fenomene care pot fi transformate în semnal electric și măsurate cu astfel de aparate. Presiunea, sunetul, stresul mecanic, lumina sau căldura sunt doar câteva exemple de oscilații care pot fi măsurate cu ajutorul unui osciloscop digital.

Aparatele de măsură și control și mai ales osciloscoapele digitale ne ajută să devenim mai conștienți și mai atenți la fenomenele care ne înconjoară. Cu ajutorul lor s-a stabilit un anumit standard de viață cu care ne-am obișnuit și se păstrează standardele de siguranță în rețele electrice, telecomunicații, medicină și multe altele. E normal să înțelegem, să fim pasionați de fenomenele fizice și electrice din jurul nostru și să folosim cele mai performante aparate de măsură și control pentru a ne proteja, pentru a repara și pentru a avea control asupra vieții noastre.

Sfaturi pentru achizitionarea unui ceas de mana

Ceasul de mana joaca un rol important in crearea unei imagini motiv pentru care achizitionarea acestui accesoriu trebuie sa se desfasoare cu mare atentie. Daca in trecut achizitionarea de ceasuri de mana era o misiune simplu de realizat in momentul de fata aceasta misiune este destul de complicata, acest lucru datorandu-se numarului tot mai mare de modele de ceasuri de mana ce apar pe piata de profil. Pentru a mai simplifica aceasta achizitie trebuie respectate o serie de sfaturi, cateva dintre acestea fiind prezentate in continuarea acestui articolȘ

  • Stilul ceasului de mana este un criteriu ce trebuie avut in vedere in momentul in care se achizitioneaza ceasuri dama si ceasuri barbatesti pentru ca acest detaliu stabileste tinuta vestimentara la care poate fi purtat ceasul de mana. Pentru ca ceasul de mana achizitionat sa poata fi integrat in cat mai multe tinute vestimentare este important ca acesta sa aiba un stil care sa aiba atat influente formale cat si influente casual.
  • Culoarea ceasului de nana este un alt sfat ce trebuie respectat in momentul in care se achizitioneaza un ceas de mana. Pentru ca acesta sa poata fi utilizat in cat mai multe tinute vestimentare trebuie ca ceasul de mana sa aiba cureaua neagra sau maro iar cadranul ceasului de mana sa fie de culoare alba sau argintie.
  • Usurinta cu care se poate citi ceasul de mana ce urmeaza a fi achizitionat este un alt sfat ce trebuie avut in vedere. Desi, la prima vedere acest sfat pare stupid, dezvoltarea ceasurilor de mana a facut ca in acest moment pe piata ceasurilor de mana sa existe modele de ceasuri de mana care pun accentul mai mult pe design si mai putin pe functia de baza a ceasului de mana motiv pentru care aceste ceasuri de mana sunt mai dificil de citit.

In concluzie, achizitionarea unui ceas de mana trebuie realizata dupa anumite sfaturi si criterii, cateva dintre acestea fiind prezentate in cadrul acestui articol.

Beneficii ale fructelor si legumelor

Am observat in mediul online tot mai multe persoane care vorbesc despre alimentatie si despre faptul ca pe perioada sarbatorilor au depus foarte multe kilograme in plus si vor sa scape de acest surplus de grasime pana cand vine sezonul de vara, atunci cand mergem foarte des la piscine sau suntem nevoiti sa ne imbracam mai subtire, in haine mai lejere si mai transparente. Pentru ca este inestetic sa avem burtica sau niste picioare foarte groase, trebuie sa facem foarte mult sport, dar si sa mancam mult mai sanatos pentru ca alimentatia este foarte importanta in procesul de slabire, chiar daca unii nu iau in calcul si aceasta etapa foarte importanta.

Asadar, sfatul meu personal este sa consumati cat mai multe fructe si legume pentru ca usor usor vine sezonul lor si ar fi pacat sa nu profitam de ele si de beneficiile aduse de acestea. Chiar daca suntem pasionati de mancarea de tip fast food sau de produsele care pot fi mancate imediat dupa ce sunt cumparate, ar trebui sa ne gandim si la sanatatea noastra pentru ca este cea mai importanta, fara doar si poate. Aceste produse naturale sunt bogate in vitamine si saruri minerale de care corpul nostru are nevoie, deci de fiecare data cand muscam dintr-un fruct sau dintr-o leguma proaspat spalata, corpul nostru este foarte bucuros de acest proces.

Avantajul cel mai mare este ca in perioada calda corpul nostru nu cere produse foarte grase, deci salatele de legume sau de fructe sunt bine venite si au si o cantitate mare de apa.

Pe langa alimentatia de acest gen, trebuie sa avem in vedere si hidratarea, iar asa cum spuneam si in randurile de mai sus, legumele si fructe sunt bune si la aceast capitol. Este indicat sa bem minim 2 litri de apa pe zi.

Masajul erotic poate fi folosit in scop medicinal

Majoritatea persoanelor apeleaza la masajul erotic pentru placerile de natura sexuala oferite. Exista si persoane care apeleaza si din alte motive cum ar fi intarirea relatiei de cuplu sau chiar pentru tratarea unor probleme medicale de natura sexuala. La origini, masajul a fost practicat aproape in totalitate in scopuri medicale. Exista scoli orientale de masaj, cu saloane deschise chiar in centrul Bucurestiului, pe calea Victoriei, care isi construiesc intreaga tehnica de masaj in jurul beneficiilor de natura medicala.

Aceste beneficii au putut fi demonstrate sau nu stiintific. Unii oameni cred in aceste beneficii, iar altii nu. Cert este ca daca e facut de un profesionist un masaj erotic nu ne poate creea probleme, si de fiecare data se simt beneficiile imediate. Cei care nu cred in beneficiile de natura medicala le pot lua ca un bonus in cazul in care ele apar.

Majoritatea afectiunilor care pot fi tratate cu ajutorul masajului erotic sunt de natura neuronala dar se pot trata si afectiuni de alt tip cum ar fi cele de ejeculare precoce, sau legate de prostata. In urma cu secole in Europa, masajul era folosit pentru a “vindeca isteria” la femei, considerata atunci o boala cronica ce se trata prin masarea organului genital. Acest lucru a facilitat aparitia vibratorului, care a fost privit la inceput doar ca un instrument medical.

In prezent, masajul erotic este practicat pentru a trata parafilia, care poate afecta modul de relationare a celui care are o astfel de afectiune, apetitul sexual diminuat, disfunctiile erectile, lubrifierea insuficienta la femei, anorgasmia etc. Este important ca in astfel de situatii masajul erotic sa fie realizat de o persoana specializata, in saloane de masaj erotic specializate, care au maseuze ce detin si cunostiinte medicale. In unele cazuri, in special in cazul inhibitiilor de natura sexuala, este indicat ca persoana care practica masajul sa fie fie schimbata des pentru a nu aparea obisnuita. In alte cazuri e indicat contrariul.